Bună tuturor celor care ajung să citească acest articol. Scriind și publicând blog postul aniversar cu numărul #100 despre încărcătura emoțională a pierderii bunicii mele, am realizat că nu am mai scris de ceva timp ce s-a mai întâmplat cu viața mea în Olanda.

Este septembrie 2025 când încep să lucrez la acest articol și sper să-l public pe 31 decembrie, chiar în ultima zi a acestui an, pentru a încheia un ciclu.

Țin să menționez când încep să lucrez la acesta pentru a sublinia faptul că îmi este greu să dau rewind la tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, cu atât mai mult când doi ani se simt ca cinci.

Înarmați-vă cu răbdare și deschidere, căci în ultimii doi ani, am trecut prin la fel de multe precum v-am obișnuit și în articolele precedente.

TW: Acest articol face referire și la ideații suicidale.

Amsterdam (Primăvară 2023)

Având în vedere că ultima postare de pe blog despre viața mea în Olanda a făcut referire la experiența GCRS, țin să menționez că în ziua în care am mers în Amsterdam, i-am trimis ultima tranzacție în valoare de 1190 euro, pe care nici nu mai visez să îi mai primesc, însă îmi amintesc senzația din corp în acea zi, când simțeam furie, anxietate și mi se întorsese stomacul pe dos când omul mi-a spus să îi trimit banii cât mai repede.

Am fost pentru prima (și singura dată până în prezent), acum doi ani în Amsterdam.

Am luat Amsterdamul la pas, am vizitat muzeul lui Vincent Van Gogh (cu pronunție olandeză, vă rog🙃), marele meu vis legat de Amsterdam, am mers prin librării, am fost la Body Worlds Museum, am luat cina la all you can eat împreună cu verișoara mea și ne-am plimbat prin Red District la căderea serii; iar a doua zi am vizitat muzeul de ceară Madame Tussauds, m-am plimbat cu barca pe canalele din Amsterdam, văzând casele ce au servit drept inspirație lui Claude Monet.

Cei mai buni cartofi prăjiți nu au fost găsiți nici atunci, nici până în prezent. Așadar, voi continua căutarea.

Întoarcerea în România (Vară 2023)

În iulie 2023, m-am întors în România tot pentru prima dată de la plecarea din țară. M-am întors pentru a o vedea pe bica, care așa cum am menționat deja în articolul anterior, trecuse printr-o operație.

Tot atunci, m-am revăzut cu anumiți colegi din gimnaziu și liceu, cei cu care păstrasem cât de cât legătura.

Internship (Toamnă 2023-Iarnă 2024)

După ce m-am întors din România, am început un stagiu de practică la multinaționala dsm-firmenich, în cadrul departamentului Taste, Texture & Health.

A fost o companie B2B, soluțiile oferite celorlalte companii nu le-am înțeles pe deplin, de aceea mi-a fost greu să mă adaptez și să vin cu multe idei creative. Însă acest internship a fost primul impact real cu lumea corporate din Olanda. Am înțeles mult mai multe pe parcursul a șanse luni de muncă decât în cei doi ani de studiu.

Am întâlnit oameni care s-au dovedit a fi role models pentru mine, care m-au susținut și mi-au oferit suportul emoțional de care aveam nevoie în acea perioadă, atunci când urma să încep următorul capitol provocator din viața mea din ultimii doi ani, antidepresivele.

Belgia (Toamnă 2023)

Până când ajungem să vă povestesc despre experiența mea cu antidepresivele în rândurile care urmează, țin să menționez că am mai bifat o țară în toamna anului 2023, și anume, Belgia, unde am fost turist pentru o zi în orașul din apropierea graniței cu Olanda, Antwerpen, și care e doar la o oră și jumătate cu trenul din orașul în care locuiesc. Acolo am fost și am luat micul dejun într-un restaurant fancy, m-am dat în ferris wheel, am fost la muzeul ciocolatei (era un must) și am plecat acasă spre lăsarea nopții.

Experiența mea cu antidepresivele (Iarnă 2023/24-Primăvară 2025)

Cum menționam mai sus, în iarna anului 2024 a început un alt capitol pentru mine, și anume antidepresivele.

Pentru că existau zile în care stăteam în curtea companiei și plângeam din diverse motive: fie legate de cât de performantă mă simțeam în legătură cu internshipul, fie legate de pierderea unei prietenii foarte dragi mie din acel moment, fie legate de calitatea vieții mele per total, anumiți membri din echipa de comunicare s-au îngrijorat și mi-au alertat supervizorul. De acolo, a fost un call distanță cu medicul companiei care mi-a cerut să completez un formular să vadă cu ce mă confrunt.

În acea perioadă, făceam deja terapie online cu terapeuta mea din Cluj și știam că sufăr de episoade de depresie severă. Însă acel test, a reconfirmat primul “diagnostic”. Așadar, medicul companiei a luat legătura cu medicul meu de familie, rugându-l astfel să îmi prescrie antidepresive, rămânând impresionată de cât de facil este procesul; pe parcurs realizând că antidepresivele se prescriu mult prea ușor aici.

De acolo, a început un alt journey. Primele antidepresive prescrise s-au dovedit a fi incompatibile cu nevoile mele, drept consecință au urmat zile în care am experimentat niște efecte adverse puternice care m-au făcut să reflectez asupra condiției mele umane fragile.

Efectele adverse experimentate mi-au declanșat rana/trauma rușinii și mi-au influențat atât imaginea de sine cât și imaginea celorlalți asupra mea.

Așadar, am luat o pauză de o săptămână și am schimbat tratamentul, a doua metodă dovedindu-se mai eficientă, însă până la un punct. Voi reveni la această discuție undeva mai jos, căci prefer să le iau pe toate în ordine cronologică.

Restanțe (Iarnă-Vară 2024)

Așa cum știți, primul an a decurs lin, am reușit să obțin toate creditele la timp, însă, în al doilea an lucrurile nu au mai stat la fel.

Am reușit, cu chiu cu vai, dar și cu ajutorul colegilor mei de grupă să îmi iau creditele doar pentru primul semestru al anului II. Știu ca în primele două luni ale semestrului îmi căutam de muncă, era o perioadă foarte aglomerată și stresantă pentru mine pentru că nu voiam să duc grija zilei de mâine, ceea ce m-a condus, după ce m-am angajat să lucrez aproape full-time și să nu mai merg la facultate.

Așadar, absența mea și-a pus amprenta asupra parcursului meu academic. A trebuit să reiau clasele semestrului al doilea imediat după ce am terminat stagiul de practică. Cu multă muncă și dedicare, dar și cu un job mai puțin solicitant, am reușit să iau note mari și să îmi măresc GPA-ul. Acel semestru m-a făcut tare mândra de mine, a fost prima dată când am crezut că pot, în acest sistem educațional total diferit față de România.

Înmormântarea bunicii (Primăvară 2024)

După nouă luni (ce număr ironic) de la prima mea întoarcere în România, m-am întors pentru a doua oară, doar pentru trei zile, pentru a participa la înmormântarea bunicii.

În ciuda tuturor problemelor din familie, am fost toți acolo să ne luăm rămas bun de la dânsa.

Ceva ce nu cred că am menționat în articolul dedicat bicăi este că am ajuns în a doua seară de priveghi și eram supărată că fără neamuri și pile chiar și la capela bisericii nu aș fi ajuns să o văd înainte de înmormântare.

Știu că m-am așezat pe dânsa, vrând parcă să o îmbrățișez și i-am mărturisit “Tu ai fost mama mea”.

Chiar dacă viața la sat m-a făcut să iau parte la scena înmormântării și a scenei morții inevitabile, ultima oară când am participat la o înmormântare eram copil. Așa că înmormântarea bunicii a fost experiența înmormântării văzută și simțită prin ochi de adult.

Nu cred ca mi-am dat voie nici atunci, nici mult mai târziu după moartea sa, să o plâng cu adevărat, să accept desprinderea ei de acest pământ. Nici până în momentul de față nu pot spune cu certitudine că am procedat ce s-a întâmplat, fapt care se leagă cu răspunsul sistemului meu nervos, așa cum urmează să aflați în rândurile ce urmează.

Psihologul meu mi-a spus că nimic nu se pierde, totul se transformă, însă în cele mai grele momente, mi se pune un văl pe ochi și am senzația că bunica, prin energia ei, nu îmi mai este alături.

Luptând pentru drepturile mele (Primăvară 2024)

Cum acest articol a început despre senzația viscerală pe care o resimțeam în corp atunci când am făcut ultimul transfer escrocului Dragoș, dacă v-ați întrebat “oare am încercat sau nu să fac demersurile necesare pentru a-mi recupera banii”; ei bine răspunsul este da, am făcut acest lucru.

În mai 2024 am avut o audiere online cu recuperatorii din Suedia, însă nu am avut câștig de cauză pentru că ONG-ul suedez avea deja datorii în valoare de jumătate de milion de euro (valută locală) care cel mai probabil pe parcursul timpului au mai crescut, apoi aveau datorii la foștii angajați, practic studenții fiind pe locul trei în rândul celor ce ar fi trebuit despăgubiți.

După cum mărturiseam în Povestea nespusă a plecării, mi-au fost donați bani pentru a pleca. Cred că odată cu această escrocherie, s-a încheiat un cerc energetic. Cred ca mi-am plătit “datoria” morală cu care am plecat, însă îmi pare rău ca nu cum am sperat eu, și anume, prin donații către copii care au aceeași dorință, de a pleca în străinătate și a se educa, cum am avut și eu.

*Tot din același registru legal, am dat și Ministerul Educației olandez în judecată la începutul anului 2024; am primit decizia în aprilie/mai 2025 că am câștigat, însă cei de la DUO au făcut recurs, iar pentru cazurile de recurs timpul de așteptare este de un an și jumătate-doi ani.

Fără îndoială că, laitmotivul existenței mele în Olanda stă la baza unei virtuți principale: răbdarea.

O vară italiană (Vară 2024)

În anul 2024, mi-am petrecut vara în Italia unde mi-am cunoscut nepoțelul, o dulceață de copil, pe care mă bucur în fiecare zi să îl văd crescând, dar unde mi-am îndeplinit și visul de a vizita Veneția.

Cu siguranță e de revenit în acel loc pentru ca încă nu mi-am împlinit marele meu vis de a mă plimba cu gondola, iar în orașul nordic în care locuiește sora mea mai am de vizitat biblioteca și castelul, nemaivorbind despre dorința mea de a vizita și Roma.

Terapie EMDR (Toamnă 2024)

Terapia EMDR este o tehnică terapeutică gândită special pentru victimele traumelor fizice și sexuale, care în urma celor dobândite de-a lungul vieții, suferă de post-traumatic syndrome disorder.

Am experimentat și eu cele șase ședințe standard oferite de stat, din care cinci focusate asupra amintirilor din trecut, iar una axată pe flash-forwards, o întâmplare care nu s-a petrecut încă, dar care îți este frică că se va petrece, mie fiindu-mi frică să nu sfârșesc în scaun cu rotile.

Prin intermediul acestor ședințe m-am întors în copilăria timpurie și am încercat să îmi rescriu anumite amintiri traumatice. Am reușit mai mult sau mai puțin, ca eu, în postura de adult să îi ofer copilului de atunci afecțiunea de care ar fi avut nevoie când adulții din jurul ei nu i-au oferit atenția necesară.

Din păcate, această tehnică terapeutică nu a funcționat pentru mine așa cum m-aș fi așteptat și nu i-am mai oferit o a doua șansă. Medicul de familie, însă, încă îmi propune să mai merg că poate m-ar ajuta cu ceea ce mă confrunt în acest moment.

Minor (Toamnă 2024-Iarnă 2025)

Sistemul educațional olandez îl urmează într-o oarecare măsură pe cel american, așadar, am avut oportunitatea de a face un minor într-o altă universitate din Olanda, și anume Willem de Kooning Academie, parte a Rotterdam University of Applied Sciences, unde am urmat un minor în Critical Studies, cu o temă filosofică, așa cum mi-am dorit.

În cadrul acestui minor, am întâlnit oameni tare talentați, iar pentru șase luni, am experimentat cum se simte cu adevărat facultatea în afară, având discuții profunde în cadrul fiecărui seminar, exact așa cum îmi imaginasem că va arăta și programul meu de studiu atunci când am părăsit țara-mamă.

La finalul acestui minor am predat o lucrare de cercetare ce avea ca scop luarea sub lupă a claselor sociale și cum genetica poate influența mobilitatea socială a unei persoane, precum și un proiect artistic, care a fost prezentat într-un muzeu de artă contemporană din Rotterdam, în cadrul expoziției finale.

Minorul a fost un adevărat succes, am și luat o notă încântătoare și mai mult decât mulțumitoare, pe măsura eforturile depuse, însă care la finalul zilei nu contează pentru că apare doar pass/non-pass pe foaia matricolă.

Mama (Toamnă 2024)

Mama mea a fost internată, în noiembrie 2024, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri Iași, pentru greșeala de a nu informa medicii că ea își urmează tratamentul prescris în urmă cu doi ani (2022), când s-a petrecut un incident mai violent.

Bineînțeles că am dezbătut acest eveniment în terapie. M-am gândit că neputința mea de a merge pe stradă poate fi legată de fidelitatea pe care încerc să i-o arăt mamei, arătându-i că dacă încă sunt dependentă de ajutorul ei, ea având în continuare grijă de mine, copilul, în acest fel sperând că dacă o pun în “serviciul” meu, mama se va vindeca de propria-i condiție.

(De)Căderea (Iarnă 2024-2025)

Anul trecut, pe lângă vara italiană, mi-am petrecut și sărbătorile de iarnă, tot la sora mea. Atunci, luasem decizia de a întrerupe pentru scurt timp antidepresivele, pentru a bea alcool, nedorind să le amestec. Țin să menționez că la acel moment luam antidepresive de aproximativ unsprezece luni.

Cu toate acestea, imediat ce am revenit în Olanda, am reușit să îmi perforez timpanul, și să cad, pur și simplu, din picioare pe podul din centrul orașului. Era iarnă, întuneric, după o tură obositoare, iar mașinile îmi băgaseră farurile cu faza lungă în ochi.

Acea experiență a fost pentru mine declanșatoare, poate chiar traumatizantă, dacă nu e un cuvânt prea greu pentru așa un eveniment mic.

Din acel moment, nu mi-am mai putut gestiona anxietatea. Mă simțeam în pericol pe peronul gării, în stația de metrou, traversând strada sau chiar mergând pe stradă.

Așa se face, că încă de la începutul anului 2025 și până în momentul în care scriu această primă versiune a articolului, septembrie 2025, am dat bani pe Uber pentru a ajunge de la expoziția din Rotterdam-acasă, de la muncă acasă sau invers, sau la diverse programări.

Încet-încet, performanța mea la muncă a scăzut în lunile ce au urmat, la finalul lunii mai punându-se în discuție concedierea mea. I-am spus angajatorului că nu îmi permit să pierd acest job, chiar dacă în acel moment și eu simțeam că nu eram 100% integrată în echipă, fiind singurul angajat internațional din acea locație, în acel moment lucrând de mai bine de un an pentru acel business.

Așadar, am căzut de comun acord ca în loc să spăl vase în weekends, să fac curat două zile pe săptămână, lunea și vinerea după orele de muncă.

Eu mă plictiseam, nu era un job suficient de solicitant pentru mine, mereu îmi revenea în minte faptul că nu pot să fac ce îmi place și ce vreau, faptul că nu mai sunt suficient de bună pentru jobul din trecut.

Le-am spus și team leaderilor mei acest lucru. Și cum eu am tendința de a mă explica și supraexplica, ei au decis ca de la începutul lui august să nu mă mai pună în program până la încheierea contractului.

Conflictul de după – lupta pentru drepturi (II) (Vară-toamnă 2025)

Dacă vă întrebați dacă am încercat să intru în medical, ei bine da, am vorbit cu team leaderul la final de mai, dacă nu cumva pot să îmi iau medical, dar mi-a spus la telefon că “cred că managerul a făcut tot ce a putut să se intereseze de acest lucru, însă dacă îți dăm concediu medical, noi plătim dublu și tu nu faci nimic”.

Auzul acestor cuvinte m-au rănit profund, cum adică nu fac nimic? Dar în trecut făcusem, mi-am câștigat acest drept de a sta în medical, mai ales ca pentru burnout și depresie se poate sta până la un an în concediu medical?

Pentru mine “noi plătim dublu și tu nu faci nimic” a însemnat disrespect pentru starea mea de sănătate, în ciuda faptului că înțeleg motivele ce țin de economia unui business, profitul, și așa mai departe. Însă un angajator bun nu se gândește doar la profit.

Pasul următor a fost să merg la departamentul pentru asistență legală pentru cei cu venituri mici. Am primit ajutorul de a-mi cere drepturile de la angajator conform legii, în ciuda faptului că el mi-a spus că nu mă consideră bolnavă, că pot face muncile mai ușoare și că din punctul lui de vedere cel mai bine putem încheia contractul de comun acord.

Eu nu am acceptat să încheiem contractul, am scris o scrisoare oficială prin care îl rugam să ia în considerare ultimul an de muncă pentru plata concediului medical începând cu luna august 2025, însă acesta refuzat spunând că cer prea mult.

Ei bine, am contactat un avocat. În scrisoarea de somație, avocatul a menționat că aș avea dreptul de a primi 46.21h pe lună, ca medie a ultimului an. Drept răspuns, angajatorul a afirmat, cum era de așteptat, că el nu acceptă să îmi plătească acest număr de ore.

A trebuit să las de la mine, și chiar dacă nu îmi place să pierd nici măcar din principiu, am cerut să îmi fie plătite 32h din cele 46.21h, din iunie până în decembrie 2025, ca împrumutul de studii să nu îmi fie afectat.

La ora la care scriu acest prim draft, angajatorul acceptase amiabila, însă plata vine abia în două săptămâni. Cum acest articol se vrea o trecere în revistă a ultimilor doi ani, odată ce ajung “up-to-date” voi păstra un jurnal până la finalul anului.

Sistem nervos paraliza(n)t

Acest articol se numește sistem nervos paralizant cu un motiv. Eu, sau mai bine spus, sistemul meu nervos este și cauza și efectul simultan.

Sistemul meu nervos a încasat foarte multe de-a lungul celor (doar) 23 de ani ai mei. În ciuda faptului că făceam terapie de ceva timp, atunci când a avut loc căderea fizică, a avut loc și decăderea psihică. Corpul meu a intrat în freeze. A paralizat și în continuare o face dacă se simte în pericol.

Cauza sistemului meu nervos este stresul și frica resimțite de-a lungul timpului, iar efectul este nevoia de a mă fi izolat ca să nu mă confrunt cu emoțiile negative care m-au inundat și au reușit să mute stăvilarele interioare.

Așadar, pentru cele nouă luni ale anului 2025, nu am putut merge pe stradă. Am încercat de toate, de la hipnoze, la a afla ce mă ține pe loc în întregul proces terapeutic.

Am încercat chiar să și mă reîntorc la fizioterapie pentru problema cronică moștenită încă de la naștere, dar ce să vedeți? Și acolo, am fost refuzată pentru că încă de la intrarea într-o anumită încăpere cu bandă de alergare și scări am început să ventilez. Mi s-a spus că în acest moment am de lucrat la anxietatea mea pentru că ei nu pot deosebi partea tehnică a mersului meu, de anxietatea cu care mă confrunt momentan.

Pe 8 septembrie, am fost la o ședință psihosomatică introductivă și urmează să încep această tehnică de fizioterapie/psihoterapie începând cu 2 octombrie.

Odată cu neputința mea de a mai merge pe stradă, toată încrederea în mine mi-a fost deturnată pentru că eu timp de nouă luni, în 2024, am făcut antrenamente/ sală.

Între seturi și flirturi

Și acolo, la sală, o altă dramă romantică, fiind prima dată când am cunoscut un om așa cum mi l-am trasat în copilărie. Primul om pe care l-am cunoscut în viața reală și nu pe rețelele de socializare, și aveam impresia că m-am atașat de el în urma social flirtului practicat de el în timpul ședințelor de personal training. Tot în noiembrie am avut ultima discuție în contradictoriu cu el, iar acum locuim în două emisfere diferite.

Simt că în ciuda lucrurilor neplăcute care au condus la încheierea legăturii noastre atât profesionale și implicit personale, mă voi raporta la el când vine vorba de căutarea unui partener romantic. Lângă el aveam atât prietenia, distracția, dar și maturitatea și profunzimea.

Dacă pun în oglindă 2024 versus 2025, simt că sunt doi oameni complet diferiți care au trăit această viață. Înainte era alegerea mea când să ies din casă, acum nu a mai fost o alegere, pur și simplu, am rămas blocată.

Am așternut în toate aceste rânduri tot ce s-a întâmplat in viața mea ca să ajung la cauzele emoționale pe care am încercat să le descopăr. Se spune că corpul paralizează atunci când nu accepți un conflict, moartea cuiva nu a fost cu adevărat procesată, neacceptarea că un vis nu se îndeplinește (în cazul meu, visul este legat de găsirea unui partener romantic), precum și fidelitatea pe care i-o arăt mamei.

Răspunsul stă în oameni

Chiar dacă pe alocuri m-am simțit singură și neajutorată în toată această izolare fizică a mea, am avut în continuare oameni alături de mine.

Pe 10 august, o cunoștință a venit tocmai din Amsterdam până în Breda ca să mă scoată la plimbare. De trei săptămâni, o dată pe săptămână, ies la plimbare cu colega mea de grupă. Plimbări care s-au încheiat după exact trei săptămâni și pentru alte două luni tot blocată în casă am rămas.

Procesul găsirii unui job

Odată cu această problemă am realizat că nu mai pot să fac munci fizice pentru foarte mult timp, așa că tot efortul meu se canalizează pe găsirea unui internship plătit sau a unei poziții entry-level în domeniul pe care îl studiez, Marketing și Comunicare.

Limba olandeză e un must, se cere un nivel minim de B1 ca să lucrezi în acest domeniu, iar eu cum am intrerupt lecțiile de olandeză cu mama managerei mele, pentru că nu mai lucrez la cafenea și nu mai aduc beneficii firmei respective, nivelul meu de olandeză a rămas același, adică începător.

Cum eram sigură că găsirea unui job de această dată se va dovedi și mai stresant, am încercat să cer ajutorul și să merg la Agenția Forței de Muncă, la primăria orașului si la alte firme de recrutare doar-doar să îmi găsesc un job. Am fost mutată de la o instituție la alta, ba pentru că nu beneficiez de niciun ajutor financiar, ba pentru că nu știu olandeză, etc. Eram conștientă că și în Olanda este multă birocrație, dar nu mă așteptăm să fiu trimisă de la o instituție la alta, ca mai apoi să mi se spună că sunt pe cont propriu.

Pe cont propriu am început căutarea unui job și am aplicat pentru 150 de poziții pe o singură platformă până la ora actuală, iar singurul rezultat cât de cât pozitiv este că am voi fi invitată la un Internship Open Day al unei agenții media în orașul în care locuiesc.

Alte beneficii

Când vine vorba de transport, am încercat să aplic pentru servicii de ride sharing pentru cei ce se confruntă cu probleme locomotorii, însă nici până în momentul de față nu am fost sunată pentru un interviu, oricum tăindu-mi-se craca de sub picioare de fiecare dată când am sunat, spunându-mi-se fie să respect timpul de așteptare, fie că acest beneficiu nu este pentru mers la școală și/sau la serviciu, ci doar la cumpărături sau activități desfășurate în timpul liber.

Eu având mare nevoie să merg tocmai la facultate pentru a nu îmi periclita și mai mult activitatea educațională.

Study delay

După ce mi-am completat minorul, am vrut să îmi iau un semestru pauză ca să pot călători, însă această problemă cu care corpul meu mă ține acum în viață și încearcă să mă protejeze, mi-a dat planurile total peste cap.

Așadar, am un study delay de un an, care este posibil să se mai extindă. Mă conectez la seminarii online, cu toate că facultatea nu oferă cursuri hibride și este obligatorie prezența fizică. Acest study delay mă afectează emoțional în măsura în care nu mă vedeam genul de studentă care să termine mai târziu facultatea, dar aici este normal, așa cum mi se reamintește de fiecare dată.

Toți profesorii sunt îngrijorați despre cum îmi voi recruta eu proiectele și clienții pentru ultimul an dacă eu nu sunt în măsură să călătoresc, iar eu trag de mine acum ca măcar lucrarea de cercetare să o scriu așa cum trebuie.

Inteligența financiară

După puțin mai bine de patru ani în care încerc să am grijă de mine singură, nu pot spune că reușesc pe deplin. Au fost luni în care am muncit mult, dar nu mi-am creat un fond de economii sau de siguranță ajungând acum să mă împrumut de la cunoștințe și prieteni fie pentru costuri neprevăzute sau anumite dorințe, fie pentru mâncare.

Am obosit să mă uit mereu în spate și să văd că sunt momente în care ajung în situații limite, că îmi spun să îmi trăiesc viața, să mă bucur de tot ce nu am avut, prioritatea mea să fie îndeplinirea dorințele ca mai apoi să ajung back to square one și să realizez că niște economii ar fi ajutat, mai ales că, pentru prima dată în istoria mea, voi începe noul an pe minus.

Dacă am ceva de învățat de la olandezi este felul în care ei apreciază banul și își fac bugetele.

Septembrie 2025

Unul dintre lucrurile bune întâmplate în acest an, a fost cu siguranță shootingul pentru ziua mea, care a avut loc pe 3 septembrie și cu toate că era planificat să fie cu totul într-un alt setting, a ieșit cum îmi doream și mai mult de atât, știu de pe acum că la anul în iunie voi mai avea un lucru bun întâmplându-se.

După ziua mea, mi-am făcut analizele de sânge și mi-au ieșit chiar bune, eu în februarie având anemie, iar în Dicționarul explicativ al bolilor se spune că cel căruia îi lipsește bucuria cu care să își trăiască viața, se va confrunta cu anemie.

Am acceptat să primesc ajutor psihiatric și psihologic și pe teritoriul Olandei pentru a primi un plan personalizat în cea ce privește administrarea antidepresivelor.

La psiholog am început să lucrăm pe ce anume mă face să ajung în situații limită, așa încât, orice insights aflu din sesiunile de terapie le voi scrie în rândurile care urmează.

Totuși aștept octombrie cu nerăbdarea unui copil, căci toate ciclurile se încheie la cifra nouă în viața mea și aștept ca acest nou început de lună să aducă zile mai bune și mai curajoase în viața și procesul meu de vindecare. Rămâne, însă, de văzut.

Octombrie 2025

E octombrie și mă bucur să spun că angajatorul și-a respectat obligațiile, chiar dacă pentru moment cheltuielile legale nu mi-au fost rambursate.

Când vine vorba de terapia psihosomatică, o luăm treptat, abia facem exerciții de respirație abdominală. Pentru mine, pe alocuri poate părea o pierdere de resurse financiare, dar psihologul mi-a spus să mă implic 100% în orice proces terapeutic încerc.

Tot luna aceasta, am primit cadou primul album al profilor mei, album pe care se regăsește și piesa mea favorită, coloana sonoră a acestui articol.

16 octombrie

Unsprezece zile mai târziu de la ultimul update, totul se simte pierdut, nu am siguranța că îmi voi găsi un job în timp util, aș vrea să îmi anunț fizioterapeutul că nu mi-aș dori să continuăm din cauza lipsei de finanțe. Înțeleg că e o investiție în mine însămi și m-ar ajuta pe termen lung, însă toată partea aceasta financiară îmi creează anxietate și nu de multe ori mi-a dat de gândit dacă trebuie să merg mai departe sau să renunț.

Trag de mine să continui măcar cu lucrarea de cercetare, tot ce fac este să îmi amorțesc corpul, în loc de a căuta o soluție ca mintea să lucreze pentru mine și pentru visul meu. Să își dea voie să facă și lucrurile care îi aduc cu adevărat plăcere.

În perioadele premenstruale și menstruale văd lumea în cea mai intensă nuanță de negru, nu de multe ori stau chiricită în pat plângând, gândindu-mă cum ar fi ca totul să se sfârșească, căci oricum “până nu voi fi bine cu mine” nu voi fi iubită. Și până acum nu am fost niciodată bine cu mine. Oare asta înseamnă că niciodată nu voi fi iubită cu adevărat?

20 octombrie

Azi dimineață am fost la un medic în medicina muncii și am vorbit despre starea mea psihică și fizică, concluzionând că momentan nu mă pot întoarce la muncă, că focusul meu ar trebui să fie sănătatea și am programat un meeting online pentru 8 decembrie.

Tot azi, am luat din nou legătura cu avocatul și cu departamentul de consultanță juridică în vederea obținerii beneficii financiare versus cum ar putea impacta șederea mea aici din punct de vedere legal, dacă starea mea de sănătate nu se va îmbunătăți până la sfârșitul anului.

Tot legat de ședere, așa cum spuneam mai sus, aș avea dreptul la a-mi obține permisul de rezidență permanentă din august 2026. Cum unul din criteriile împrumutului de studii este că poți primi împrumut de studii automat după locuirea în Țările de Jos după 5 ani. Am primit mesaj automat de la Ministerul Executiv al Educației că mă calific la a primi împrumutul din Septembrie 2026, pe baza reședinței; mie ușurându-mi astfel procesul de găsire a unui job.

Pe 22 octombrie, am avut o sesiune orientativă cu un psiholog, care urmează să discute cu colegii ei despre schema de tratament: dacă voi lua pastile și voi continua cu psihologul din România sau dacă voi beneficia și aici de sesiuni profesionale de psihoterapie. Cert este că la cum m-am exprimat la întrebarea “Ce așteptări aș avea de la un nou terapeut?”, nu știu în ce măsură voi fi ajutată de un specialist pe teritoriul olandez.

Sinceră să fiu, schimbând nici mai mult, nici mai puțin de cinci terapeuți în șapte ani, nu aș putea să îmi setez anumite așteptări de la unul nou. Eu una mi-aș dori să mă integrez în cultura olandeză, să simt că somebody has my back orice s-ar întâmpla. Cert este că pentru expunere, am fost mutată până acum de la o fundație la alta, așa că rămâne să mai încerc odată să văd dacă va exista cineva care să joace acest rol de walking buddy, cel puțin pentru scurt timp.

28 octombrie

Astăzi am avut parte de consilierea juridică de care vorbeam mai sus. Am primit vești bune. Ca student care figurează ca economically active nu există risc de deportare.

De asemenea, dacă sunt înregistrată ca persoană care își caută de muncă sau dacă ți se termină contractul involuntar din motive medicale, am statut de migrant worker timp de 6 luni după încheierea contractului.

De la psihologul cu care am avut întâlnirea introductivă am primit trei variante de tratament de la trei companii diferite.

Prima variantă este cea oferită de ambulatoriul teritorial în care timpul de așteptare este de un an. Al doilea este un cabinet particular care lucrează cu statul, dar care nu mai acceptă pacienți noi pentru că lista de așteptare e prea lungă. Al treilea, care a reprezentat și decizia mea finală, este un tot un cabinet individual care oferă consiliere psihologică, tratament medicamentos și expunere. Din păcate, și aici, timpul de așteptare este destul de lung; 26 săptămâni.

Sper din suflet că odată ce voi primi trimitere de la medicul de familie să mi se reducă măcar cu câteva săptămâni timpul de așteptare.

Legat de împrumutul de studii, mi-a venit ideea de a-mi contacta avocatul care este specializat în dreptul educației să vedem dacă putem cere o recalculare a orelor, pe baza orelor lucrate suplimentar din aprilie 2024-iunie 2025; având în vedere ca am mai bine de 300h lucrate suplimentar iar asta mi-ar asigura împrumutul pentru 10 luni, după calculele mele.

Vreme de patru ani petrecuți aici, am crezut că am noroc să fiu aici, că am noroc la oameni. Și nu mă înțelegeți greșit, am avut noroc la oameni. Însă, după trei săptămâni de ieșit cu colega de grupă la plimbări, au urmat șase săptămâni în care nu am ieșit deloc cu ea. Nu îmi e datoare și sunt sigură că și în viața ei se întâmplă lucruri de care eu nu sunt conștientă, dar mă înfurie oamenii care își iau angajamente față de alți oameni și nu le respectă.

31 octombrie

Astăzi, am primit vestea că contractul meu de muncă nu va fi reînnoit, și cu toate că era de așteptat după mișcarea de a-mi lua avocat și a cere concediu medical plătit pentru 32 de ore, am răbufnit în plâns. Mai ales că mi s-a spus “You have always done your job well and we appreciate your hard work and dedication.” Mă doare să mi se spună asta când în primă fază mi s-a spus că noi te plătim dublu și tu nu faci nimic, iar apoi, lowkey, am fost obligată să semnez încheierea contractului, lucru pe care nu am vrut să îl fac.

Noiembrie 2025

E deja noiembrie și financiar sunt, așa cum am menționat mai sus, poate puțin prea iresponsabilă. Am multe dorințe ceea ce mă conduce la a cumpăra compulsiv și a-mi folosi cardul de credit peste măsură. Speaking of which, angajatorul în loc să mă plătească așa cum am convenit pentru 32 de ore, s-a gândit să îmi deducă o zi de așteptare pentru cele 32 de ore; este legal ceea ce face, dar se simte ca și cum nu și-ar respecta înțelegerea mai ales că pentru o lună a adăugat ore din care să deducă, și mi-a plătit orele convenite. Se simte ca și cum face lucrurile mai mult în beneficiul său.

În același timp, simt frustrare față de cum portretizează studenții români veniți în Olanda, ajutați de familie fiind, viața aici. Realizez cǎ lor le e mai ușor, că ei nu au trebuit să treacă prin nici măcar 5% din cât am trecut eu, dar încerc să iau fiecare zi așa cum este.

Căutarea unui job încă se dovedește grea, nu am fost sunată pentru nici măcar un interviu, iar cu proiectele de la facultate sunt în urmă, chiar dacă profesorii au spus să am grijă de sănătatea mea mentală și că îmi vor da timp.

13 noiembrie

Suntem în perioada Mercur retrograd, ceea ce face lucrurile mai intense, dar adevărul e că tensiunile dintre mine și colegii mei de apartament au fost tensionate din iunie până acum.

Înainte să răbufnesc, a apărut în interiorul meu frustrarea că eu nu sunt inclusă în activități. Cu toate ca eu propuneam activități la care să luăm parte toți trei, ei aveau doar activități doar separat. Eu m-am supărat mai mult pe ea având în vedere că ea s-a mutat aici înaintea lui și a avut timp să își formeze o părere despre mine și să influențeze lucrurile.

Așa că astăzi, am avut o discuție, în prima parte foarte tensionată, în a doua parte am putut cât de cât să ne conectăm la cum ne simțim una față de cealaltă.

Ce am aflat despre mine, însă, atunci când mi-a spus că ea încerca să mă asculte dar când încerca ea să se deschidă făceam poveștile ei despre mine. Adevărul este că am obiceiul de a lua totul personal, de a face lucrurile despre mine. Am încetat la un moment dat să mai fiu o prietenă bună drept pentru care nu am mai pe nimeni în jurul meu. Știu că acest lucru spune multe și despre ce tip de persoană sunt eu. Însă, simt că trăiesc cu niște oameni inconsiderate, nu s-au gândit niciodată la cum ar putea ca neincluziunea lor influențează starea mea de spirit. iar când eu am reacționat disproporțional față de situația în sine, și anume țipând la ei și înjurându-i pentru că tot ce făceau era să se distreze, dar să nu curețe conform programului prestabilit, ar fi trebuit să mă gândesc la cum îi fac să se simtă.

Mie acest lucru mi se pare cu două tăișuri. În primul rând am orgoliu și sufăr de sadism, nu pot să nu le-o întorc oamenilor cu vreo vorbă două; în al doilea rând, bica mi-a tot spus de mică “fii tu aia calmă, fii tu aia blândă, vei avea mai multe de câștigat în viață”. Să fii bun înseamnă oare să taci când simți că e nedrept că ceilalți nu iau deloc inițiativa, nu te includ cu toate că ești și tu o prezență în același casă și poate mai implicată în treburile casnice decât ei doi la un loc.

Am făcut o meditație cu psihologul, prin care să primesc și să trimit iubire celor din jur; mi-a spus că făcând această meditație am șansa de a schimba un tipar, că dacă îmi schimb emoțiile se va schimba și rezultatul. Am oare șansa asta? Se poate schimba rezultatul? Când mi s-a spus clar și răspicat că nu voi fi inclusă în continuare pentru reacțiile avute. E corect că ei au dreptul de a acționa în acest mod, însă faptul că ei nu au capacitatea de a înțelege cum m-au făcut să mă simt de la bun început doare cel mai tare. Mai ales că de dinainte să mă nasc pare ca am fost nedorită și nu am un drept să exist pe această lume și pare că atrag situații și oameni care mă fac să mă simt inexistentă și nedorită.

Tot astăzi, 13 noiembrie 2025, am început o nouă schemă de tratament cu antidepresive, în zilele următoare urmează să îmi dau seama daca funcționează sau nu pentru mine și ce efecte adverse va resimți corpul meu.

Câteva zile mai târziu, țin să menționez că am avut doar dureri musculare în primele 2-3 zile. Chiar dacă mă simt mai calmă, nu sunt la fel de productivă cum mă simțeam când urmam vechea schemă de tratament, însă sper să mă reeduc și să devin disciplinată în ceea ce privește munca și activitățile, în ciuda faptului că mă simt foarte obosită psihic.

Decembrie 2025

Decembrie nu a început foarte bine, în sensul în care, angajatorul mi-a spus pe un ton pasiv agresiv că ar trebui să îi mulțumesc că face ceea ce face. E oarecum ciudat, dacă nu chiar tupeist să mi se spună asta pentru că am plătit un avocat ca să mă ajute, nu a făcut nimic neobligat, ceea ce face este dreptul meu legal de a primi medical plătit, chiar dacă la început mi-a negat acest drept.

Într-o altă ordine de idei, sistemul de sănătate olandez funcționează pe principiul tratăm, nu prevenim; însă nici când vine vorba de tratare nu stăm mai bine în sensul în care toate centrele de sănătate mentală sunt overbooked și se pare că momentan nu mai acceptă pacienți noi.

De mâine, 7 decembrie, voi începe din nou să merg la plimbări, de data aceasta cu un voluntar. Pentru anul viitor mi-am schimbat deja planul de asigurare de sănătate și voi beneficia de nouă ședințe de fizioterapie psihosomatică care sper să mă ajute să diminuez stresul resimțit în corp și să pot fi din nou independentă când vine vorba de mersul pe stradă.

9 decembrie

Astăzi, am avut o primă victorie cu Ministerul executiv al Educației și am reușit să îmi extind subscripția gratuită de călătorie pentru încă un an, acest lucru fiind posibil prin trimiterea a două formulare completate de medicul de familie precum și de consilierul din cadrul facultății, care să ateste că o anumită problemă de sănătate, mi-a cauzat study delay.

11 decembrie

Astăzi am primit o vizită de la cineva de la primărie care se ocupă de aplicațiile oamenilor cu dizabilități care au nevoie de transport. I-am spus povestea, am simțit că e o persoană empatică care s-a emoționat. Nu știu dacă voi avea oportunitatea de a primi transport garantat de primărie, însă, mi-a spus să mă interesez și de alte variante, iar asta urmează să fac mâine.

Partea mai puțin bună este că astăzi am fost refuzată de o a doua instituție care se ocupă de sănătate mintală în acest oraș și am cerut o recomandare către cel mai cunoscut centru unde timpul de așteptare este de, nici mai mult, nici mai puțin de un an, însă acolo știu că merg la sigur și voi fi acceptată.

Legat de beneficiul de transport, am reușit să iau legatura cu fundația care se ocupă de acest lucru, au completat un formular cu datele mele personale și vor căuta voluntari care să mă ducă la fizioterapie. Din păcate, acest mod de călătorie nu este destinat persoanelor care vor să ajungă la job sau la facultate.

De asemenea, astăzi, am fost invitată de către voluntarul care mă însoțește în plimbările zilnice la o cafea în dimineața de Crăciun.

19 decembrie

În ciuda faptului că, acest articol este încărcat cu o energie negativă, în prag de Crăciun vine Moșu’ cu vești bune.

Am primit decizia oficială că îmi este garantat împrumutul de studii pe perioada Ianuarie-Iunie 2026, pentru că așa cum am menționat mai sus, încă apar ca migrant worker pentru șase luni de la încheierea contractului, de aceea mă calific pentru împrumutul de studii.

În altă ordine de idei, mă bucură că mama a fost aleasă la corul din cadrul spitalului și a mers cu colinda la Consiliul Județean și urmează și Mitropolie. Îmi bucură sufletul că ia legătura cu lumea exterioară din nou, chiar dacă la orizont nu se arată nicio decizie de externare încă.

Ajunul Crăciunului

Pentru mine, care am decis să plec în străinătate, sărbătorile nu mai sunt la fel. Străinătatea nu e în totalitate acasă, cum nici acasă nu mai e acasă, nu mai poți spune că aparții undeva sau că prinzi rădăcini oricât de bine te-ai acomoda.

Cu toate că nu mi-a fost deloc ușor anul acesta, am încercat să îmi fac perioada aceasta cât mai frumoasă cu ce am avut la îndemână.

Cu o zi în urmă mi-am gătit ardei umpluți care mi-au adus aminte de mirosul mâncării din copilărie. Ajunul a avut gust de ciocolată caldă și chiar și așa, cu puțin, cred că a fost ce trebuie pentru anul acesta.

Zilele de Crăciun

În prima zi de Crăciun, m-am îmbrăcat oarecum festiv în rochie roșie și am mâncat ardei și mi-a ieșit exact gustul ca acasă.

În a doua zi am ieșit la plimbare și la o cafea cu voluntarul care mă ajută să mai ies și eu din casă; apoi am vizionat Stranger Things.

De asemenea, am plâns toată ziua, căci un situationship s-a încheiat fix de Crăciun. A fost o situație care m-a lăsat secătuită de puteri, care era previzibil că se va întâmpla într-un an de sfârșituri și totuși mă doare.

Singurătatea pe care o resimt mă doare fizic, și în ciuda faptului că sunt conștientă că am fost folosită (chiar alegând asta cu bună știintă), speram ca sărbătorile din acest an să nu mai aducă cu sine și un alt sfârșit. Din păcate, unele situații sunt fără viitor, oricât de mult speram sau mă mințeam că vor deveni ceva mai mult.

Între Crăciun și Revelion am avut un interviu pentru un loc de muncă, a decurs okay, însă din păcate este într-un alt oraș și aș fi nevoită să călătoresc, iar eu nu am fost suficient de onestă să împărtășesc problema de sănătate cu care mă confrunt. Oricum, rămâne de văzut care va fi rezultatul interviului într-o săptămână, căci aici, dacă un interviu pare că decurge bine nu înseamnă neapărat că vei fi și selectat.

Cu toate acestea, căutarea unui job în orașul în care locuiesc continuă, urmând să am câteva lead-uri în primele două săptămâni ale noului an.

De asemenea, aș dori să menționez că am mai fost încă odată refuzată de o clinică de psihologie pentru că nu consideră că mă pot ajuta în procesul de recuperare, astfel, ajungând la a patra instituție care îmi respinge cazul.

Privind spre 2026

În ultima noapte a acestui an, privesc oarecum temătoare către 2026. Știu că mi se va cere și mai multă muncă cu sine să îmi pot rezolva problemele care cer împăcare și înțelegere în primul rând cu mine însămi. Știu că voi avea trei obiective principale în anul care ne bate la ușă: recăpătarea încrederii că pot merge pe jos singură, găsirea unui job și terminarea proiectelor pentru facultate.

Chiar dacă știu că sunt în stare să reușesc cu sau fără un bărbat, chiar dacă aș avea o carieră fulminantă, tind să cred că experiențele trebuie împărțite la doi. Așadar, în 2026 să accept faptul că cel puțin pentru moment nu pot atrage în viața mea un partener romantic, trebuie să procesez trecerea în neființă a bunicii mele și să renunț la fidelitatea față de mama mea și dorința mea de o a salva.

Cu pași mărunți, voi ajunge să fac pași mari pe stradă și spre viitor.

Următoarea vizită în România

Probabil mulți dintre voi se întreabă când voi mai pași în țara-mamă. Planul este să revin, dacă sănătatea îmi va permite, bineînțeles, în octombrie 2026 pentru nunta celei mai bune prietene din liceu, dar și pentru a-mi face buletinul după noul format.

Nu am alte planuri, oamenii se disipă, cei cu care plănuiam să mă întâlnesc în 2023 nu mi-au mai scris când am ajuns în România, am luat asta ca pe un răspuns, așa că dacă cineva își va dori să ieșim împreună odată ce revin în țară, aștept mesajul tău cu interes.

Planuri de viitor

Așa, ca alte planuri, mi-aș fi dorit în vara anului 2025 să fi fost în Franța sa UK cu trenul și să fi călătorit mai mult chiar și pe teritoriul Olandei.

Sper totuși că aceste destinații își vor face loc în viața mea cât de curând. Așa cum am spus, pe listă rămân: Italia – Veneția, Roma, Belgia – Bruxelles, Franța – Paris, UK – Londra și Turcia – Istanbul sau orice alt oraș, întrucât eu sunt mai mult decât îndrăgostită de cultura turcă.

Pe lângă călătorii, îmi doresc să mă reapuc de sport întrucât imaginea de sine îmi este afectată, dar cred că despre imaginea corpului aș putea să scriu un articol în sine, probabil pentru altă dată.

De asemenea pe 5 august 2026, împlinesc 5 ani de când m-am mutat în Olanda, însă pot aplica pentru permisul de ședere permanentă abia în data de 24 august 2026, ceea ce și plănuiesc să fac. De mâine începe numărătoarea inversă de 235 zile. Totodată cu posesia permisului de ședere mi-aș dori să încununez mutarea mea în Olanda cu un tatuaj dulce (hint:🧇), și bineînțeles să învăț limba la un nivel mai avansat.

Din paralizat în manifestat

În încheiere, țin să las mai jos niște poze de la ședința foto de ziua mea care nu au văzut lumina zilei acum mai bine de trei luni, care văd lumina zilei acum, care sper să manifesteze mult așteptata și meritata la vie en rose.

Sper ca acest an al sfârșiturilor din punct de vedere numerologic să aducă pentru mine și încheierea problemelor de sănătate pentru a avea puterea de a manifesta și a munci pentru tot ceea ce mi-am propus.

P.S. Sper că acest lung și stufos a avut cât de cât o coerență, fiind ușor de citit și înțeles.

P.P.S. În acest articol am folosit, mai mult decât în celelalte, anumite expresii în limba engleză. Sper că acestea nu au deranjat, mi-a venit mult mai ușor să scriu articolul în acest mod.

Mulțumesc că mă citiți de fiecare dată,

Ana