De mici ni se creează o ordine imaginată pe care trebuie să o urmăm cu strictețe în viață, după niște standarde predefinite ale societății și totuși ni se spune adesea, uneori poate cu ipocrizie, că viața e un cadou, viața e frumoasă. Dar unii oameni nu o simt deloc în acest mod. La fel e și pentru eroina acestei cărți, Nora.

La fel ca mulți dintre noi, ea a adunat multe regrete și îi lipsește ceva. Conștientizarea faptului că în ea există un potențial imens.

Are șansa de a intra într-o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent. Dar șansele sunt contracronometru, iar înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?

Calea cea mai bună de a-ți trăi viața, realizează ea, este aceea de a trăi fără regrete.

Ca un om care și-a pus constant întrebarea cum ar fi fost dacă, am realizat că toate regretele pe care le am sau le-am avut nu contează. Toate deciziile pe care le-aș fi luat diferit nu m-ar fi făcut mai fericită și nu m-ar fi împlinit.

Cartea relevă într-un mod cu totul inedit teoria undelor cuantice, existența noastră simultană în multiple universuri. E plăcut să știi că în alte universuri ai putea fi mai fericit, dar e și mai plăcut să descoperi, citind această carte, că tu, prin propriile alegeri, îți poți crea universul pe care ți-l dorești și în care poți deveni cel mai fericit.

Niciodată nu știi cât timp mai ai, nu poți sta să ruminezi la nesfârșit ce ai fi putut face diferit, tot ce poți face diferit este să decizi diferit. Cum “a vrea” sugerează o lipsă, cred că trebuie să conștientizăm ce vrem, ce ne lipsește, ce ne dorim. Al doilea lucru de care suntem conștienți în viață – în afară de faptul că la un moment dat vom muri – reprezintă lucrurile care ne lipsesc, de aceea apar și regretele. Din lipsă. Gândim prea mult, simțim prea puțin, trăim prea puțin, iubim prea puțin. Cea mai mare lipsă în viața unui om e sentimentul de a nu se simți iubit. Neiubirea ne încearcă pe mulți – sau iubirea simțită așa cum nu avem nevoie și care nu ne împlinește. Iubirea care lasă goluri…

Am trăit prea mult în alte universuri paralele… În universul dorinței de a mă simți iubită și în cel de evadare a unui mediu toxic. Nu a fost o plasă de siguranță. A trebuit să pocnesc din degete, să ies din aceste universuri imaginative, să suport realitatea și să încep să îmi creez alta. Timp… Oare cât timp mai am? Cu toții dispunem, aparent, de un timp nelimitat, dar în acest interval “nelimitat”, avem timp cât ne permitem nouă înșine să avem timp. Am timp cât îmi permit mie însămi să am…

Îmi acord timp. Timp pentru vindecare și crearea acelui univers în care pot deveni cea mai fericită. Dar niciodată nu e de ajuns. Vreau ca pentru unele lucruri și trăiri să existe mereu timp…Vreau mai mult timp… Vreau să nu fie niciodată prea târziu sau prea puțin timp pentru fericire…

Cartea aceasta am trăit-o altfel. Cu surprindere, încântare, semne de întrebare. A fost tot ce aveam nevoie. A fost un vis (și la propriu și la figurat – pentru că am avut un vis puțin timp după terminarea acestei cărți în care eu eram cea care alege ce vrea pe mai departe). A fost revelatoare.

“Există alte vieți în care faci alte alegeri. Iar acele alegeri conduc la alte rezultate. Dacă ai fi făcut chiar și cel mai mic lucru altfel, acum povestea ta ar fi fost complet diferită.”

“Regretele ignoră cronologia. Ele plutesc în jur. Ordinea acestor liste se modifică în permanență.”

“Încep acum. Toate aceste variante ale viitorului. Asta vezi aici. Asta reprezintă cărțile tale. Celelalte prezenturi apropiate și orice viitor de care ai fi putut avea parte.”

“E greu să precizezi, nu-i așa? Ce lucruri ne vor face fericiți.

“— „A vrea” e un verb interesant, i-a spus ea cu voce calmă. El sugerează o lipsă. Uneori, dacă suplinim acea lipsă cu altceva, dorința inițială dispare cu desăvârșire. Poate că problema ta ține de o lipsă. Poate că există o viață pe care îți dorești cu adevărat să o trăiești.”

“Dar și tu trebuie să știi ce-ți dorești. Ca să tastezi în motorul metaforic de căutare. Iar uneori trebuie să încerci câteva variante înainte să vezi lucrurile limpede.”

“Regretele nu te părăsesc. Nu sunt ca niște pișcături de țânțari. Ele îți provoacă mâncărime pe vecie.”

“Nu subestima niciodată importanța lucrurilor mărunte.”

“Simplitatea nu e niciodată ceea ce pare.”

“— Viața e ciudată, a început ea. Cum o trăim dintr-o dată. În linie dreaptă. Dar asta nu e totul. Fiindcă viața nu constă, pur și simplu, din lucrurile pe care le facem, ci și din cele pe care nu le facem. Și fiecare clipă din viața noastră este… un soi de cotitură.”

“— Gândiți-vă la asta! Gândiți-vă de unde pornim la drum… dintr-un punct bine definit. Asemenea seminței unui copac plantate în pământ. Apoi… creștem… și creștem… și, la început, devenim un trunchi…”

“— Dar apoi, trunchiul – copacului, care reprezintă viața noastră – îi cresc ramuri. Gândiți-vă la toate ramurile care pornesc de la diferite niveluri ale trunchiului. Și gândiți-vă la toate crengile care se ramificăm din nou, îndreptându-se adesea în direcții opuse. Gândiți-vă la crengile care la rândul lor dau naștere altora, care devin rămurele. Și gândiți-vă la capetele fiecăruia dintre aceste rămurele, toate crescând în diferite locuri dintr-una singură, din cea inițială. La fel e și viața, dar la o scară mai mare. Ramuri noi se formează în fiecare secundă a fiecărei zile. Și, din punctul nostru de vedere – din punctul de vedere al fiecăruia -, arată ca un… Ca un șir neîntrerupt. Fiecare crenguță a făcut o singură călătorie. Dar mai sunt și alte crenguțe. Și mai sunt și alte zile de azi. Alte vieți care ar fi fost diferite dacă am fi apucat-o pe alte cărări în tinerețe. Acesta este copacul vieții. O mulțime de religii și de mitologii au dezbătut subiectul copacul vieții. E o noțiune pe care o regăsim în budism, în iudaism și în creștinism. În plus, o mulțime de filozofi și de scriitori au vorbit despre metaforele copacului. Pentru Sylvia Plath, existența reprezenta un smochin și fiecare viață posibilă pe care o putea trăi – cea de femeie căsătorită și fericită, cea în care era o poetă de succes – reprezenta o smochină zemoasă, doar că nu a putut să le guste pe cele dulci, așa că au putrezit, pur și simplu, sub ochii ei. Poți să înnebunești dacă te gândești la toate celelalte vieți pe care nu ai ocazia să le trăiești.”

“a face un lucru altfel echivalează cu a face altfel totul. Faptele nu pot fi anulate într-o viață, oricât am încerca…”

“— Și… și… ideea e că drumul pe care îl considerăm a fi cel mai de succes, de fapt nu e așa. Fiindcă adesea, concepția noastră despre succes are legătură cu ideea proastă, extrinsecă, de realizare – o medalie olimpică, soțul ideal, un salariu bun. Și avem toate celelalte idealuri pe care încercăm să le atingem. Când, de fapt, succesul nu e ceva ce se poate măsura, iar viața nu e o cursă pe care să o poți câștiga. De fapt, totul e… o prostie…”

“— Vedeți, știu că așteptați discursul meu în drumul vostru către succes. Însă adevărul este că succesul e o iluzie. Totul e o iluzie. Există, într-adevăr, situații pe care le putem depăși. De pildă, eu am trac de scenă, și cu toate acestea, mă aflu pe scenă. Priviți-mă… Sunt sus, pe scenă! De curând, cineva mi-a spus că, de fapt, problema mea nu e frica de scenă. Problema mea e frica de viață. Și știți ce? Are al naibii de multă dreptate. Fiindcă viața e înspăimântătoare și este așa dintr-un anumit motiv, iar motivul e că, pe orice ramură a vieții am apuca să trăim, rămânem în permanență în același copac putrezit. Mi-am dorit să fiu multe lucruri în viață. Tot felul de lucruri. Dar, dacă ai o viață putredă, așa va rămâne orice-ai face. Umezeala descompune orice lucru inutil…”

“—[…] Nu știu dacă sunt cu adevărat fericită în vreuna dintre vieți.

— Fericirea e țelul tău?

— Nu știu. Presupun că-mi doresc ca viața mea să însemne ceva. Vreau să înfăptuiesc ceva bun.”

“Durerea e un monstru.”

“— Viața e plină de fenomene bizare.”

“Dacă cineva înaintează încrezător în direcția propriilor visuri și îndrăznește să trăiască viața așa cum și-a imaginat-o va avea parte de un succes nesperat în ceasurile obișnuite.”

(Henry David Thoreau, Walden)

“În orele târzii din noapte, când încercase să se sinucidă, se gândise că singurătatea era de vină pentru tot. Dar asta pentru că nu fusese singură în adevăratul sens al cuvântului. În mijlocul unui oraș aglomerat, mintea singuratică tânjește după interacțiunea cu ceilalți, deoarece consideră că relația dintre oameni e tot ce contează. Dar, în mijlocul naturii virgine, solitudinea lua cu totul altă înfățișare. Devenea în sine un soi de conexiune. O conexiune între ea însăși și restul lumii. Și totodată, între ea și ea însăși.”

“i-a devenit incredibil de limpede că nu voia să moară.

Tocmai asta era problema. În fața morții, viața părea mai frumoasă.

Moartea o aștepta. Moartea violentă, care provoca uitare. Și atunci a știut, mai bine decât știuse vreodată, că nu voia să moară. Conștientizarea acestui fapt a devenit mai importantă decât frica.”

“Nora era șocată. Nu era șocul de a se fi trezit la un pas de moarte. Ci de șocul, de a fi conștientizat că, în realitate, își dorea să trăiască.”

“Asta însemna viața, să supraviețuiești, în ciuda dificultăților.”

“A fi din natură însemna a vrea să trăiești.

Atunci când rămâi prea mult timp într-un loc uiți cât de mare este lumea. Nu înțelegi ce întindere au longitudinea și latitudinea. La fel cum, presupunea ea, e greu să înțelegi imensitatea dinăuntrul unei persoane.

Dar de îndată ce percepi imensitatea, de îndată ce ți-o dezvăluie ceva, ea se va agăța de tine cu încăpățânare, la fel cum un lichen se va prinde de o stâncă, fie că-ți place, fie că nu.”

“Un foc nu avea nevoie de un motiv

Doar ea putea să aibă unul

Puterea era în mâinile ei.”

“Nu există respingere, ci doar redirecționare.”

“Poți să ai totul și să nu simți nimic.”

“Cred că e ușor să-ți imaginezi că există și căi mai simple a zis ea, dându-și seama de ceva pentru prima dată. Dar poate că nu există drumuri ușoare. Ci doar drumuri. Într-o viață aș putea fi căsătorită. În alta, aș putea lucra într-un magazin. Aș putea să accept să ies la cafea cu un tip drăguț. În alta aș putea fi campioană olimpică la înot. Cine știe? În fiecare secundă a fiecărei vieți intrăm într-un nou nivel. Și petrecem atât de mult dorindu-ne ca viețile noastre să fi fost diferite, comparându-ne cu alții și cu alte versiuni ale noastre, când, de fapt, majoritatea vieților noastre conțin deopotrivă părți bune și rele.

Viața are tipare… Ritmuri. E atât de simplu ca, în timp ce ești blocat într-o singură viață, să-ți imaginezi că tristețea, tragedia, eșecul sau teama sunt rezultatul acelei existențe aparte. Că ea reprezintă un deriva al faptului că trăiești într-un anume fel, în loc să trăiești pur și simplu. Adică lucrurile ar fi mult mai ușoare dacă am înțelege că nu există un mod anume de a trăi, care să ne imunizeze împotriva tristeții. Și că tristețea e o parte intrinsecă din mecanismul numit fericire. Nu poți să o ai pe una fără cealaltă. Desigur, ele vin în cantități și în intensități diferite. Însă nu există nicio viață în care să te afli într-o stare de fericire permanentă. Și simplul fapt de a-ți imagina asta îți sădește și mai multă nefericire în viața în care te afli acum.”

“— Crede-mă, Nora. Dacă într-adevăr nu ți-ai mai dori să fii aici, n-ai mai fi. Ți-am spus asta de la bun început.

— Nu-mi place.

— De ce?

— Fiindcă e prea dureros.

— De ce e dureros?

— Pentru că e real.”

“Și chiar dacă ai fi un pion – și poate toți suntem asta – ar trebui să ții minte că pionul este cea mai deosebită piesă dintre toate. Și asta, pentru că un pion nu e niciodată un simplu pion. Un pion e o potențială regină. Tot ce trebuie să faci e să găsești o modalitate de a înainta. Pătrățică cu pătrățică. Poți ajunge la capătul opus al tablei, unde să descătușezi tot felul de puteri.”

“Așa se simțise aproape toată viața.

Captivă undeva la mijloc. Străduindu-se, dând energic din brațe, încercând să supraviețuiască, deși nu știa încotro s-o apuce. Ce cale să aleagă fără regrete.”

“Viața e un rol permanent.”

“Trebuie să încetezi să mai cauți aprobarea celor din jur.”

“Toate viețile pe care le încercase până atunci, din momentul în care pășise în bibliotecă, fuseseră într-adevăr visul altcuiva.”

“Poate că nu exista o viață perfectă pentru ea, dar undeva exista, cu siguranță, o viață care merita trăită, înțelegea acum că trebuia să arunce o plasă mai mare.

Jocul nu se sfârșise. Niciun jucător nu trebuie să abandoneze lupta câtă vreme pe tablă mai există piese.”

“În șah, ca și în viață, posibilitatea stă la baza fiecărui lucru. A fiecărei speranțe, a fiecărui vis, a fiecărui regret, a fiecărui moment al vieții.”

“Dar acolo unde se găseau cărți, apărea întotdeauna și tentația de a le deschide. Și își dădea seama că la fel era și în cazul vieților.”

“Compasiunea stă la baza moralității.”

(Arthur Schopenhauer)

“Și-a dat seama că nu încercase să-și pună capăt vieții pentru că era nefericită, ci pentru că reușise să se convingă că nu avea cum să scape de nefericire.”

“— Distracția constă în salt, mon amie.

— Și dacă constă în aterizare?”

“— Cred că, a zis doamna Elm într-un târziu, dacă pot spune asta fără să fiu nepoliticoasă, cred că e posibil să te fi rătăcit puțin.

— Nu de aia am ajuns în Biblioteca de la Miezul Nopții încă de la început? Fiindcă mi-am pierdut drumul în viață?

— Ba da. Doar că te-ai rătăcit în rătăcirea ta. Ceea ce înseamnă că te-ai pierdut de-a binelea. Așa nu vei descoperi viața pe care vrei să o trăiești.

— Și dacă nu a existat niciodată o astfel de viață? Dacă sunt… captivă?

— Câtă vreme mai sunt cărți pe rafturi nu rămâi niciodată captivă. Fiecare carte reprezintă o posibilă scăpare.

— Pur și simplu nu înțeleg viața, a zis Nora, îmbufnată.

— Nu trebuie să înțelegi viața. Trebuie doar să o trăiești.”

“Ai dreptate să privești aceste vieți ca pe un pian la care interpretezi melodii care nu te reprezintă cu adevărat. Uiți cine ești. Vrând să devii toate celelalte persoane, devii un nimeni, îți uiți viața originară. Uiți ce mergea bine și ce nu. Îți uiți regretele.”

“Știi deja toată cartea [Cartea regretelor]. Fiindcă o porți în suflet.”

“Știm doar ceea ce percepem. Tot ce trăim înseamnă în definitiv, percepția noastră asupra lucrurilor. Nu lucrurile la care te uiți contează, ci acelea pe care le vezi.”

“Atunci când te îngrijorează ceva despre care nu știi nimic, cum ar fi viitorul, o idee bună e să îți amintești de lucrurile pe care le știi deja.”

“Teama de propriile sentimente.

Iubire.”

“Iar când s-a gândit la viața ei originară, a înțeles că problema eu fundamentală, lucrul care o făcuse vulnerabilă, era absența iubirii. Fusese pustiită, dusese o viață goală, umblând încoace și-ncolo, mimând un soi de normalitate umană, ca un manechin conștient al disperării. Niște oase goale trecătoare prin viață”

“toată această bibliotecă face parte din tine. Înțelegi? Nu tu exiști datorită bibliotecii, ci biblioteca există datorită tie. Mai ții minte ce a zis Hugo? Ți-a spus că aceasta este cea mai simplă metodă prin care creierul tău traduce realitatea ciudată și cu multe fațete ale universului. Așadar, creierul tău, pur și simplu traduce ceva. Ceva important și periculos.”

“Nu avea nevoie de o podgorie sau de un apus californian, ca să fie fericită. Nici măcar nu avea nevoie de o casă mare și de o familie perfectă. Avea nevoie doar de potențial. Iar ea nu era nimic altceva decât potențial.”

“Nora nu voia să moară și nu voia să trăiască altă viață în afară de a ei. Cea care, deși era o luptă nebunească, dar era lupta ei. O luptă nebună, dar frumoasă.”

“Nu e greu să te privești prin ochii altora și să-ți dorești să fii toate acele versiuni caleidoscopice ale tale, pe care alții și le-au dorit de la tine. E simplu să regreți ad infinitum până când timpul tău se scurge.

Dar adevărata problemă nu sunt viețile pe care regretăm că nu le-am trăit, ci regretul însuși. Regretul e cel care ne face să ne simțim inutili, să ne ofilim și să avem senzația că suntem atât propriul dușman, cât și al celor din jur.”

“Iubirea și râsul, teama și durerea sunt monede universale.”

“Nu trebuie să facem totul ca să fim totul, fiindcă suntem deja infiniți. Cât suntem în viață dispunem de un viitor cu posibilități multiple.”

“Era interesant, și-a zis în sinea ei, cum uneori, viața îți oferă pur și simplu o perspectivă cu totul nouă, așteptând ca tu să o vezi.”

“E o adevărată revelație să descoperi că locul în care vrei să evadezi este exact același de care ai vrut să fugi. Că închisoarea nu e un loc, ci doar o perspectivă.”

“nu mai avea senzația că se află acolo pur și simplu pentru a îndeplini visele altora.”

“atinsese imensitatea vieții, imensitate în care văzuse nu doar posibilitatea a ceea ce ar putea să facă, ci și a ceea ce ar fi putut să simtă. Erau alte portative și alte melodii.”

“Paradoxul vulcanilor e că simbolizează deopotrivă distrugerea și viața. Odată ce încetinește și se răcește, lava se solidifică și, cu timpul, se sfărâmă și devine pământ – un pământ bogat și fertil.

Nora nu era o gaură neagră, și-a zis ea. Era un vulcan. Și, asemenea unui vulcan, nu putea să fugă de ea însăși. Trebuia să rămână acolo și să aibă grijă de acel pământ pustiit.

Putea să sădească o întreagă pădure în ea însăși.”

Cartea aceasta a apărut în cel mai potrivit moment. În momentul în care aveam nevoie de un răspuns. Am primit răspunsul de care aveam nevoie. Noi toți avem un potențial imens în stare latentă, trebuie doar fructificat! În acest univers, nu în altul în care sperăm/ ne dorim să ajungem. Dacă facem tot ce ține de noi, vom munci la evoluția noastră vom reuși să ajungem în universul la care aspirăm.

Știu un singur lucru: voi înceta definitiv să trăiesc în alte universuri și mi-l voi crea pe cel ideal pentru mine pas cu pas. În noi toți există potențial pentru orice, chiar și pentru a fi fericiți. Voi avea timp și pentru fericire…

Voi în ce univers ați trăit sau trăiți?