DECEmbrrrie…

Luna în care cei mai mulți dintre noi stau alături de persoana iubită la povești bând un ceai/o ciocolată cald(ă) sau un vin fiert cu scorțișoară.

Pentru mine e luna în care mă întreb cu înfrigurare mai mult ca oricând, de ce…

De ce o dau în bară cu oamenii? De ce îmi pasă atât de mult? Care e prețul fericirii? Cât ar trebui să mai aștept? De ce nu primim ceea ce ne dorim atunci când ne dorim?

Am citit de curând o carte – care la început nu mă atrăgea deloc – intitulată „Eleganța ariciului” scrisă de Muriel Barbery, o carte profundă, pe alocuri filosofică, care te impulsionează să vezi mai departe decât această crustă a noastră, numită piele. E important să vedem în sufletul omului, să îi știm nevoile, să avem grijă de nevoile lui.

Din păcate, oamenii nu trăiesc viața cum ar trebui trăită și abia spre final primesc ce au nevoie și ce merită cu adevărat, iar când ajung să primească pierd totul într-o secundă.

Oamenii își formează carapacea lor și împrumută frici ale celorlalți, frici care îi împiedică să fie fericiți. Își formează realitatea lor doar pentru că societatea impune bariere, iar ei nu se simt în măsură să le rupă.

Fericirea vine într-o secundă. Și pleacă într-o milisecundă. Ca și când ai pocni din degete.

Merit la fel de mult ca tine și ca oricare altcineva să fiu fericită și să mă simt iubită în modul în care am nevoie. Dar nu știu cât de lungă e asteptarea… Nu știu de ce…

Nu știu de ce multe, dar știu că acum, în decembrie…

În decembrie…

Hai să fim calzi, chiar dacă timpul e rece. Și hai să fim fericiți. Singuri, dacă nu avem lângă cine altcineva să fim.

Iar această fericire poate să vină dintr-o cană de ceai/ ciocolată cald(ă) și o carte bună. Iar Eleganța ariciului e cu siguranță o carte care merită a fi citită pe timpul acesta rece. Îți încălzește sau îți dezgheață sufletul.