E noiembrie
Doi.

Două suflete orgolioase
Suferă grav de angoase
Și se tem de a iubi
Cum se tem de a muri.

Frunzele cad
Sărutând pământul parcă,
Ale noastre buze
Neatingându-se vreodată
Rămân întredeschise
Dorind a spune:
„Te vreau”
Dar aceste două cuvinte
Rămân nespuse, rămân doar vise
Transpuse în priviri și dorințe interzise

Noi.
Doi.
Oameni.
Cavaleri cu armuri grele.
Pierzându-ne în mulțime
Căutând iubirea eternă –
Construind o atașare efemeră –
Persoana cu adevărat iubită
Fiind încă o enigmă.

Noiembrie, doi.
Noi, doi.
Doi oameni mergând în direcții opuse
Niciodată fiind un „noi”.
Rămânând doar doi
Îmbrăcați în armura
Ego-ului lui.