viața de dincolo de toamnă

leneși
pensați
anxioși
vedem cum ruginește
materialul din care e făcută lumea
în fiecare toamnă

impasibili
goi
reci
privim cum ploaia
nu poate stinge focul care mistuie copacii
în fiecare toamnă

nesiguri
translucizi
obosiți
ne continuăm drumul
călcând pe cadavre galbene
în fiecare toamnă

tăcuți
bronzați
nehotărâți
ne obișnuim cu ideea de moarte
în fiecare toamnă

optimiști
surâzători
norocoși
ne facem planuri de viitor
pentru viața de dincolo
de toamnă
                                                   Iv cel naiv

Toamna îmi curge prin vene și nu doar pentru că sunt născută în acest anotimp.
Sunt atât de capricioasă și atât de melancolică uneori… Fiecare ploaie care bate în geam e doar o parte din lacrimile pe care le port în suflet. Fiecare frunză care coboară pe pământ e dorința mea de a renunța să mai visez.

În fiecare toamnă ruginesc, sunt mai anxioasă… Dar în care toamnă am ruginit definitiv? În toamna în care te-am pierdut, mamă? Sau în toamna în care m-am îndrăgostit de un om imposibil?

Și la fel ca în poezia de mai sus a lui Iv cel naiv – un tip fictiv, îmi continui drumul călcând cadavrele reci ale unor visuri care se pierd ușor. Și da, mi-am pierdut multe…

Aș pleca de aici, din toamna asta care mă consumă atât de tare, dar acum doar asta mă mai ține pe linia de plutire. Rugina asta, inima asta de aramă care nu e la schimb cu nicio altă inimă. Inima asta care atârnă atât de greu…

Am ruginit fără ca măcar să îmi doresc asta, m-ai ruginit fără ca macar să fii conștient. Și la un moment dat am scăpat de rugina pe care eu am oxidat-o pentru că îmi alimentam visuri cu și alături de tine, dar vii tu într-o zi și adaugi un strat și mai solid de rugină, poveri, insecurități, anxietăți, dorințe.

Stop. Trebuie să ia sfârșit toamna această continuă. Nu mai vreau să fiu o păpușă cu sfori pe care păpușarul (viața) o dezamăgește. Și nu vreau să fiu o paria pentru nimeni. Nu merit să fiu disprețuită. Am dreptul de a fi fericită și de a nu mai călca pe bucățile-mi de suflet, pe cadavrele mele. Nu mai vreau să omor visuri.

Nu, nu vreau să mă obișnuiesc cu ideea de moarte în fiecare toamnă. Toamna pentru mine e o moartă continuă a mea. Nu mai vreau să mor. Nu mai vreau o inimă ruginită.

Păpușă cu sfori, dezleagă sforile! Nu îți mai asculta inima. Ea greșește. Șterge-ți lacrimile și calcă pentru ultima dată pe cadavre. Stratul de rugină din care ești cioplită va muri curând.