Plouă neîncetat
Dorul de tine mă inundă
O lacrimă îmi curge pe obraz…
E ploaia, nu-i așa?
Vis, poezie…
Acum ai devenit o picătură de ploaie?
O lacrimă sărată
Alină față ce a așteptat
Cu ale tale săruturi
Să fie mângâiată…
Din moment în moment răsare soarele
Un ultim Te iubesc îți spun
Ai grijă de sufletul tău
Eu am plecat…
Lacrima, dorul,
Ploaia, visul, poezia
Au devenit o amintire
Soarele a răsărit și pentru mine.
Ana-Maria Crețu
Povestea din spatele poeziei:
Era 01 AM fără puțin, îi spusesem unei dragi prietene că eu mă pun să dorm. Am închis netul. Afară ploua cu cadențe regulate, iar eu stăteam și ascultam ploaia. Dintr-o dată mă trezesc cu o lacrimă pe obraz. La 01:00 am terminat poezia. Cu gândul doar la tine…

