Christmas magic #2

Acum 2 ani, primul meu articol, a fost postat în Ajunul Crăciunului.

În momentul de față e dimineața de Crăciun.

Poate că mi-aș fi dorit să fim cu totul în altă formulă, dar știu sigur că va exista măcar un Crăciun în care vă voi avea lângă mine. Până atunci vă am în mine(în sufletul meu), iar asta e cel mai important.

În ziua de Crăciun să vă bucurați de ceea ce aveți, căci putem pierde totul într-o clipă. Dar să lăsăm aceste lucruri triste, căci Crăciunul e sărbătoarea bucuriei.

Noi putem fi bucuria. Pentru alții, dar chiar și pentru noi. Poate mai credem sau nu în Moș Crăciun, însă Moșul e simbolul bunătății. Avem puterea să dăruim și să lăsăm lumea să vadă bunătatea din noi. Dacă în restul anului, am fost răutăcioşi cu cei dragi nouă, și nu ne-am comportat cum ar fi trebuit, acum e momentul să ne dezvăluim regretele, căci Crăciunul reprezintă și împăcare(cu tine însuți și cu cei din jur). Doar tu îți poți aduce pacea în suflet.

Aș vrea să vin cu o poveste frumoasă, însă cea mai frumoasă poveste e cea pe care o scrieți voi. Zi de zi. An de an.

Povestea voastră de Crăciun se scrie cu ajutorul magiei. Magia se creează prin iubire. Iubirea pe care o dăruiești, neașteptând neapărat să o primești la schimb; chiar dacă omul care dăruiește iubire, merită toată iubirea din lume.

În ziua de Crăciun, ai curaj. Mai mult ca niciodată. Forțează destinul. De mici ni s-a spus să credem în minuni. Crezi în magie, în iubire și tot ce e mai frumos. Într-o zi, viața va revărsa tot binele din lume asupra ta. Poate chiar în ziua de Crăciun.

Iubirea dărâmă zidurile ridicate în jurul sufletelor. Iubirea topește chiar și cel mai înghețat suflet. Așa că… IUBEȘTE!

Îți doresc ca în cea mai frumoasă perioadă din an să te simți iubit și să împarți iubire pretutindeni!

Lasă un comentariu