Azi, 19 decembrie.

Aceleași frici, aceleași îndoieli, aceleași frustrări. Tot tânjind după iubire.

Încep să mă îndrăgostesc de băiatul potrivit, însă nu îi pot spune. Trebuie să mă înfrunt cu mine și cu trecutul meu. E greu când trebuie să te confrunți cu ceva. Trecutul e ca o umbră care e mereu în spatele tău și apare în momente nepotrivite, provocând doar durere.

Uneori cred că inima mea pulsează doar durere și că fericirea mea e una falsă. Aș vrea să îmi îndemn inima să pulseze doar iubire. Dar cui? Unor persoane care nu știu să aprecieze? Și cum rămâne cu persoana potrivită de care vă spuneam mai sus? Are așteptări de la altcineva. Nimic de condamnat. Cu toții avem așteptări. Atunci când ne îndrăgostim ne gândim la ce ne-ar putea face fericiți. Ne îndrăgostim de un anumit tipar (chiar dacă inconștient), de cineva care credem noi că ar putea să ne satisfacă diversele nevoi.

Sau poate că pulsează iubire, dar pentru că nu ajunge la cineva anume care să pulseze iubirea de care am eu nevoie se transformă într-o durere apăsătoare. Durerea te schimbă, la fel cum și iubirea te schimbă. Însă eu nu prea am avut parte de iubire în viața asta.

Am făcut din bani un scop în viață, crezând (sau știind înăuntrul meu) că nu va exista nimeni care să mă iubească. Regret acest lucru. Știu că banii sunt doar un mijloc și niciodată nu vor înlocui nevoia de iubire. Nu sunt ca alte femei, nu îmi doresc o iubire obișnuită. Vreau una diferită. Una care chiar să mă împlinească. Dar e greu să ceri asta. Oamenii nu prea mai știu ce vor și nu prea mai știu să dăruiască.

Simt că pierd destinația fericire zi de zi. Simt că mă pierd pe mine. Simt că intru într-un vârtej care mă absoarbe în interiorul său și mă schimbă radical. Simt că nu voi mai fi în stare să dăruiesc iubirea pe care o am într-un sertar din inima mea.

Îmi lovesc inima cu povești care nu se știe dacă vor deveni realitate, cu speranțe care nu se știe dacă se vor materializa vreodată. De aceea nici nu mai sper. Iau totul ca atare.

Voi fi mereu persoana aceea care caută zilnic împlinirea și e tot mai departe de ea, chiar dacă aparent pare că a găsit-o și că, în final, e fericită.

P.S. Chiar dacă azi blogul meu împlinește 2 ani și o zi, nu pot veni cu un articol pozitiv, din păcate. E un alt articol în care îmi împărtășesc trăirile fără a răni pe nimeni. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi citiți gândurile și mă ajutați să cresc de la an la an. Voi scrie și articole pozitive. Poate săptămâna viitoare revin cu unul, așa ca de sărbătoare. 🙃