Azi. 2 decembrie. Nimeni nu se mai gândeşte la România pentru că s-au gândit ieri. Mulți dintre noi se gândesc la România doar de 1 decembrie.

Ieri s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Când spui Marea Unire, incluzi automat Basarabia și Bucovina, pe Iancu Flondor, pe cei din Sfatul Țării, incluzi Cernăuțiul și Chișinăul, Nistrul și Ceremușul. Nu doar Ardealul.
Când te gândești la harta României de astăzi, să conștientizezi că e o hartă ciopârțită, creația lui Stalin, a Anei Pauker și a tuturor liderilor comuniști.
ROMÂNIA de astăzi încă sângerează, încă plânge, iar lacrimile ei se pot observa pe Prut, pe Siret.
ROMÂNIA de astăzi nu-i România lui Eminescu. Nici a Regelui Ferdinand sau a Reginei Maria. Și cu siguranță nici a mareșalilor Prezan sau Averescu. Este România lui Ribbentrop și a lui Molotov.
Noi mâine sărbătorim 100 de ani de la Unirea Ardealului cu Țara. Și atât. Căci nu găsim niciun scop să sărbătorim ceva ce nu mai avem: 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de România Mare. Fiindcă România Mare nu mai este.

Regimul politic se gândește doar să organizeze un referendum privind căsătoriile gay. Biserica nu mai pledează pentru iubire și credință, ci doar pentru clădiri impunătoare.

Toți ne plângem că nu avem o țară ca în Occident, însă nimeni nu face nimic în acest sens. Nouă ne trebuie oameni care să își țină cuvântul dat, nu care să promită un anumit lucru și să nu-l înfăptuiască.

Să investească cineva în educația noastră. Ok, sistemul de învățământ românesc e gratuit, dar sunt mii de copiii din medii defavorizate care abandonează școala. Ei sunt mereu demoralizați și le se induce că nu vor reuși niciodată.

Sunt părinți care își lasă copiii acasă, cu bunicii, ca să câștige un ban peste hotare. Copiii aceștia duc lupte interioare, părinții la fel, iar când se întâlnesc peste ani nu își recunosc copiii și se întreabă când naiba au crescut.

Sunt copiii care pleacă, se duc să își construiască o viața mai bună. Duc lupte singuri, nimeni nu e acolo pentru ei. Ușor, ușor încep să nu mai aibă o relație apropiată cu familiile lor.

Sunt bărbați care nu știu ce înseamnă a fi bărbați și își lovesc soțiile și copiii, oameni pe care se presupune că ei îi iubesc. Dar violența niciodată nu va fi o dovadă de iubire.

Sunt bărbați care își părăsesc soțiile și copiii pentru că nu sunt destuli de responsabili, iar copiii lor, în perioada adolescenței, o iau pe drumuri total greșite.

Copiii au nevoie de părinți, de exemple.

Deci, înainte să stabilim o definiție a familiei sau cine pe cine ar trebui să iubească și în ce mod să iubească, hai să nu mai fim orbi și să vedem lacunele din țara noastră.

Nu contesc că România nu e o țară frumoasă. E o țara frumoasă condusă de un sistem politic urât. 99 de ani și-au bătut joc de țară și ieri au celebrat un eveniment pentru care strămoșii noștri și-au dat viața.

Hai să ne amintim de mii de eroi care au luptat pentru noi, pentru libertatea aceasta și hai să schimbăm ceva. Hai să luptăm și hai să îi facem mândri.

România unește-te din nou!

P.S. Sunt încă o adolescentă care își caută drumul în viață (nu știu încă dacă mă voi axa pe politică😂), care conștientizează ce se întâmplă în România, care își dorește o schimbare și care speră într-un viitor mai bun.