E dimineață de noiembrie. Aș vrea e condițional oftativ. Oftez după clipele trecute. 

Mai am o speranță, dar e în comă, e pe moarte… Sunt pe moarte, sunt în comă… De fapt, ne obișnuim cu ideea de moarte în fiecare toamnă. 

Toată natura e în comă, speranțe ucise, oameni ce își administrează pilule de speranță sunt din ce în ce mai rar de văzut. Buze împietrite își șoptesc arareori cuvinte dulci. Durerea e bancnota cu care plătim timpul pierdut, visuri spulberate. Durerea e timp, iar noi nu știm să-l prețuim. Ne aruncăm în gol în timp fără să ne bucurăm de el. 

Noiembrie ne sfâșie. Ne sfâșie speranțe, sentimente, visuri.