Un capitol lung și frumos, de patru ani, se încheie în mai puțin de o lună. 

Îmi e greu să pun punct, să închid capitolul și să-l arunc undeva departe, unde va fi absorbit de timp și se va pierde în negura neiertătoare a vremii.

Am cunoscut mulți oameni, oameni de la care am avut ce învăța și care acum poartă un loc special în sufletul meu. Toate aceste persoane au avut un rol esențial în formarea mea ca om, drept pentru care le voi fi recunoscătoare mereu.

Acum mă simt ca o prințesă alungată din castel, ca o prințesă exilată. Alerg pe treptele castelului, ajung în curtea imperială, mă uit la ce am lăsat în urmă, mă cuprinde melancolia, dar fug pe aleea imprejmuită de falnicii castani ce mi-au ascultat timp îndelungat confesiunile.

Ies pe poarta imensă și alerg în căutarea unui nou sens, un sens care să mă împlinească. 

Pun punct capitolului și îl încui cu cheia, cheie magică ce are puterea de a mă ajuta să fac, când mi-e dor, o incursiune în spațiul și timpul de care tocmai m-am despărțit.