În articolul trecut v-am vorbit despre ce înseamnă călătoria pentru mine și am încheiat spunând că mă simt ca într-un balon cu aer cald care își ia zborul și nu se mai întoarce.
Acum sunt în unul, plutesc, zbor. Sunt purtată de fluturi multicolori în lumi fascinante. Mă înalț ușor, cu frică. Mi-e teamă. Mi-e teamă să nu cad și să nu le frâng aripile fluturilor. Vreau doar să călătoresc, să zbor, să prind aripi și să pot pleca din această lume.

În alte lumi e un aer cald, înmiresmat. E FERICIRE. Aici e doar tristețe, doar egoism. Nu mă caracterizează deloc această lume, nu mă regăsesc.

Plec însoțită de fluturi. Sunt prietenii mei loiali. Când mă uit spre cer doar pe ei îi văd. Fluturii sunt ca un curcubeu strălucitor la capătul căruia se află LINIȘTEA. 

Prind aripi, devin un fluture. Mă metamorfozez în curcubeu. Sunt un curcubeu pal ce se stinge încet, încet ca o lumânare care arde și care se stinge devenind ceară, o ceară asemenea unei lacrimi. Lacrima e zâmbetul celor triști. Nu plâng. Zâmbesc. Zâmbetul mă transformă într-un înger.

Am ajuns la destinație. Am găsit ceea ce căutam. FERICIREA, LINIȘTEA  sunt adevărate comori. Simt  PACEA în care sunt învăluită.